Marele premiu la Secţiunea Educație, Învățământ, Cercetare din cadrul Galei Societății Civile a fost acordat „Universităților de Vară pentru Elevi”, proiect realizat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România alături de Consiliul Național al Elevilor.

Proiectul “Universităţiilor de Vară pentru Elevi” a adus anul trecut peste 750 de elevi în universități, pentru a avea experiența studenției încă din clasa a XI-a. Mesajul pe care elevii l-au transmis în rândul tinerilor şi părinţilor a fost alegerea corectă a studiilor.

„Am primit premiul cu emoție și bucurie, în numele celor câteva sute de voluntari care l-au făcut posibil anul trecut sau îl fac posibil anul acesta. E o recunoaștere nu doar a impactului pe care proiectul îl are asupra elevilor participanți, ci și a importanței discuției despre abandonul școlar universitar, în special a celui cauzat de alegerea greșită a facultății. În acest moment, 4 din 10 studenți nu termină facultatea începută și încă 1 din 10 nu își ia diploma de licență după absolvire – o pierdere imensă de talent, timp și bani atât pentru cei aflați în această situație, cât și pentru familiile lor și pentru societate în general”, spune președinte ANOSR, Mihai Dragoş.

Edițiile locale din programul „Universități de Vară pentru Elevi” se bazează pe conceptul proiectului „Junior Summer University” al Organizației Studenților din Universitatea Babeș Bolyai, proiect prin care au trecut deja, de-a lungul timpului, peste 2.000 de elevi români.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.