Cu ocazia ZILEI CULTURII NAȚIONALE, Teatrul Național din Timișoara programează spectacolul EMINESCU, scenariu de Mihaela Lichiardopol pe texte din poezia, proza și publicistica lui Mihai Eminescu. Spectacolul va avea loc duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 19, în Sala Mare.
„Pentru că toate acestea / Trebuiau să poarte un nume”, România a dat Culturii sale naționale chipul și numele lui Mihai Eminescu. Incandescent, pătimaș, Poetul răzbate de dincolo de simbol. Iar de dincolo de Poet, își face drum Omul. În această întâlnire fundamentală dintre spirit și emoție se conturează harta unui destin: destinul unui om care, prin arta sa, ne-a călăuzit pe drumul propriei noastre culturi și al propriei noastre limbi. Astfel, în 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, scena Teatrului Național devine, în rostirea verbului eminescian, un punct de incandescență culturală și un epicentru spiritual de mare forță.
Distribuția spectacolului îi reunește pe trei dintre cei mai apreciați actori ai Teatrului Național din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres. Scenariul și regia artistică sunt semnate de Mihaela Lichiardopol, spațiul scenografic aparține Gabrielei Strugaru-Popa, iar video și sound designul sunt create de Sebastian Hamburger.
Biletele pot fi achiziționate on-line pe www.tntm.ro sau fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar: marți – duminică, între orele 11 – 19, tel. 0256 201 117.

Nota editorului: Acest articol prezintă opinia autorului, nu a publicației. Pentrutimisoara.ro încurajează exprimarea liberă, timișorenii au ocazia să se înregistreze pe site folosind link-ul înregistrare din partea de sus și să publice articole în care își exprimă opinii, nemulțumiri, sau chiar sesizări. Pentrutimisoara.ro a inițiat acest proiect pentru ca vocea cetățenilor să fie auzită, dar nu răspunde pentru conținutul articolelor autorilor săi. Vezi mai multe aici