Miercuri, 29 aprilie, cu începere de la ora 10, Casa Tineretului din Timișoara va găzdui cea de-a XIV-a ediție a “Târgului Liceelor Timişene – Târg al ofertelor educaţionale”.

Evenimentul este organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş împreună cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Timiş, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Timiş și se adresează în special elevilor de clasa a VII-a şi a VIII-a, precum şi părinţilor acestora, oferindu-li-se astfel posibilitatea să cunoască specificul fiecărui colegiu/liceu în vederea unei alegeri conştiente la terminarea clasei a VIII-a.

De asemenea, va oferi liceelor şi colegiilor din judeţul Timiş posibilitatea să îşi prezinte oferta educaţională într-un cadru organizat.

Fiecare colegiu/liceu participant va avea un stand expoziţional reprezentativ, unde se vor prezenta informaţii cu privire la oferta educaţională proprie (numărul de clase, profilul, calificarea obţinută după absolvire etc.), resursele umane şi materiale ale instituţiei de învăţământ, produsele specifice activităţilor derulate cu elevii, unde este cazul.

De asemenea, vor avea loc momente artistice pregătite de elevi ai unor unităţi de învăţământ din judet pe tot parcursul derularii evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.