ANI Nicolae Robu

La scurt timp după ce a devenit primar al Timișoarei, Robu s-a autosuspendat din funcția de rector, fiindcă cele două funcții sunt incompatibile, dar a rămas președinte al senatului Universității Politehnice Timișoara.

Președintele PNȚCD Timișoara, Ciprian Mihok, a prezentat astăzi un material care ar putea aduce în discuție o nouă incompatibilitate a lui Nicolae Robu și a sesizat, în mod public, Agenția Naționala de Integritate (ANI).

Conform legii educației, președintele senatului unei universități reprezintă funcția supremă a acelei instituții, cu puteri peste rector. Nicolae Robu, după ce a fost ales primar, nu a mai semnat, în perioada august- decembrie 2012, hotărârile senatului UPT, dar a găsit o soluție, dincolo de limita legii, pentru a rămâne președinte de senat și pentru a aproba în continuare hotărârile senatului UPT.

Robu s-a suspendat din funcția de președinte de senat al UPT în ianuarie 2013. „El a continuat însă să conducă ședințele de senat şi să semneze documente oficiale ale Politehnicii sub semnătură „p. Președintele Nicolae Robu”. (p. de la „pentru”). Robu s-a autosuspendat şi în așteptarea deciziei la procesul cu ANI. Pentru că decizia nu a mai venit la sfârșitul lui iulie 2013 senatul a votat anularea suspendării lui Robu şi încetarea mandatului de drept. Mascarada trebuia însă să înceteze mai demult. Conform art. 214 din Carta Universitară <<In cazul vacantării unui loc in funcțiile de conducere, se procedează la alegeri parțiale, în cazul directorului de departament, sau se organizează concurs public, potrivit Cartei universitare, în termen de maximum 3 luni de la data vacantării.>>” spune Ciprian Mihok.

Problema e că după ce a încetat mandatul de drept, Robu a continuat să conducă ședințele de senat. În termeni juridici înseamnă o prelungire tacită a funcției de președinte al senatului, lucru care poate reprezenta o incompatibilitate cu funcția de primar. Pe lângă acest aspect, Av.dr.Ondina Pană, a arătat într-o poziție juridică că toate documentele semnate de Nicolae Robu, din ianuarie 2013 și până în prezent, pot fi lovite de nulitate.

În documentul emis de cabinetele grupate PANĂ & PANĂ se arată că ” Potrivit dispozițiilor art. 49 din codul muncii modificat si actualizat, suspendarea poate interveni prin acordul părților ori prin voința unilaterala a unei părți. Efectele acestei suspendări se reflecta in munca prestata de cel a cărei funcții a fost suspendată. Interpretând aceste dispoziții, se deduce ca odata suspendat din functie, cel in cauza nu mai poate indeplini niciun fel de activitate care ar putea produce vreun efect juridic.

Mai mult decât atât, art. 87 din Legea nr. 161/2003 prevede ca <<funcția de primar și viceprimar, primar general si viceprimar al mun. București, președinte și vicepreședinte al Consiliului județean, este incompatibila cu ….orice funcție de conducere ori de execuție la instituțiile publice, orice alte functii publice sau activitati remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale.>>

Având în considerare dispozițiile legale menționate anterior, funcția de președinte al Senatului unei instituții de învățământ superior este incompatibila atât cu funcția de senator sau deputat în Parlamentul României, precum și pe cea de primar al unei unități administrative.

Suspendarea din funcția de președinte al Senatului unei universității nu permite continuarea derulării acestei activități, fiind în fapt o contradicție in termeni. Persoana aflata in aceasta situație nu numai ca ia decizii cu privire la modalitatea in care este condusa universitatea, intervenind in chestiuni privitoare la managementul institutiei ori la bugetul acesteia, dar  procedează și la semnarea unor înscrisuri, fără a fi abilitata sau împuternicită pentru astfel de activitati, astfel ca se pune in discutie incidenta sancțiunii nulității acestor documente. Este important în acest sens a fi luate în considerare dispozițiile art. 49 din codul muncii.”

Ciprian Mihok a arătat astăzi interesul evident al primarului Nicolae Robu, de a nu scăpa din mână funcția de președinte al senatului UPT. Chiar dacă la sfârșitul lui iulie 2013, senatul universității a decis organizarea de noi alegeri pentru funcția de președinte al Senatului, acest lucru nu avea să se mai întâmple, deoarece prin oamenii pe care încă îi mai are în Senat, Robu a reușit să amâne la nesfârșit alegerile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.