Astăzi, Nicolae Robu a făcut un apel către colegii de la PSD prin care i-a anunțat că s-a terminat cu ignorarea mesajelor transmise de ei.

Primarul a subliniat faptul că până acum s-a concentrat exclusiv pentru proiectele Timișoarei, pe care le consideră în mare parte finalizate, în acest fel considerând ca fiind depășite punctele critice pentru cele aflate în derulare. Drept urmare, edilul a spus că își va permite să aloce timp pentru PSD, mai exact să arate public ce au făcut ei.

Convins că el este din altă categorie și din altă lume decât a lor, Robu a ținut să răspundă și afirmațiilor făcute la adresa sa de către Florin Bârsășteanu, deputat PSD, prin care  îi recomandă ca pasiunile juvenile, chitara și Facebook-ul, să și le satisfacă după program.

”Dacă le place să le considere juvenile, da, mai am și altele. Îmi place să cânt la chitară, să joc fotbal, am reușit să merg săptămâna asta și la bazinul de înot, îmi place și să citesc poezie…Da. Asta pentru unii oameni sunt preocupări infantile. Dar eu mi-am propus atunci când am intrat în politică că voi face astfel încât să nu ajung să-mi fie dor de mine însumi. Nu-mi pasă ce spun ei”, a declarat primarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.