eutanasiere caini

Câinii fără stăpân din Timișoara vor fi eutanasiați. Este anunțul făcut, miercuri, de către primarul Nicolae Robu. Aceștia pot fi eutanasiaţi, dacă în decurs de 14 zile lucrătoare nu sunt revendicaţi sau adoptaţi.

„Suntem pregătiţi să trecem la aplicarea legii în litera şi spiritul ei. Nu ştiu exact de când se va începe, dar în perioada imediat următoare, în orice caz, într-o săptămână-două. Legea trebuie aplicată şi trebuie să înţelegem că problema aceasta trebuie rezolvată. Eu am fost întotdeauna adeptul ideii de a nu proceda cu cruzime, de a recurge la eutanasiere atunci când nu există soluţii, dar suntem în situaţia în care nu există soluţii, pentru că dincolo de vorbe nu se întâmplă acele fapte, de adopţie reală a câinilor. Şi atunci ce vrem? Să fie sfâşiaţi oamenii pe stradă? Nu cred că este tolerabilă o astfel de situaţie. Şi trebuie să trecem la eutanasiere.  Asta este!”, susține edilul-șef, Nicolae Robu.

Potrivit  reprezentanţilor Danyflor, până în prezent, în adăpost se află aproximativ 380 de câini. Până acum, animalele ridicate de pe domeniul public erau sterilizate, microcipate, apoi eliberate pe străzile din Timişoara.

Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, ulterior modificată în toamnă prin Legea 258/2013, au apărut în decembrie.

Potrivit acestor norme, eutanasierea animalelor care nu suferă de boli incurabile se poate face după expirarea termenului de 14 zile lucrătoare, în situația în care câinele se află în adăpost și nu este adoptat sau revendicat. Astfel prin decizie a împuternicitului primarului  eutanasierea este efectuată de către medicii veterinari de liberă practică. Sterilizarea câinilor de rasă comună sau a metişilor cu stăpân este obligatorie până la 1 ianuarie 2015.

 

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Hingher Pe Viata Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.