Primarul Timisoarei, Nicolae Robu a intrat în atenția deputatului PSD, Sorin Grindeanu. Acesta  îl acuză pe edil că nu reușește să obțină bani de la Guvern și că practică o politică a „lamentării”.

În plus, disputele politice intră și pe tărâmul literaturii. Deputatul Sorin Grindeanu i-a gasit primarului un omolog în literatură. Calistrat Hogaș este considerat unul dintre cei mai pricepuți povestitori din literatura română, datorită jurnalelor de călătorie. Cu el l-a comparat deputatul PSD pe primarul Timișoarei, date fiind postările acestuia pe Facebook din țările pe care le vizitează.

„Domnul Bojin merge în fiecare săptămână la două-trei ministere, la București, pentru a încerca să aducă bani pentru proiecte, spre deosebire de domnul Robu care merge prin Portugalia și Spania și ne scrie jurnale de călătorie de parcă ar fi Calistrat Hogaș. Domnul primar Robu nu a preluat doar echipa de vârf a primarului Ciuhandu ci și discursul cu care fostul primar ne-a obișnuit: de lamentare. Eu cred că 16 ani ai domnului Ciuhandu plus doi ai domnului Robu, ne-au ajuns ca și politică de lamentare. Tot timpul sunt de vină alții”, susține președintele PSD Timișoara, Sorin Grindeanu.

La rândul său, edilul Timișoarei, Nicolae Robu, reacționează la acuzele aduse din partea deputatului PSD.

“Nu vreau să fac niciun comentariu. Eu dacă mă duc în vizită, rar de tot în străinătate, unde trebuie să merg să reprezint Timișoara, o fac în mod cert cu folos. Știți bine unde am fost. V-am făcut cunoscut prin postările de pe Facebook și prin informațiile pe care vi le-am furnizat, în așa fel încât să se știe ce face primarul Timișoarei când merge în vizită. Eu m-aș bucura să vină bani pentru Timișoara, numai că până acum n-am văzut niciun leu din partea guvernului PSD. Despre asta este vorba”, a spus Nicolae Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.