Noapte de pomina într-un club din Timișoara. Petrecăreții s-au oprit din distracție tocmai când se simțeau mai bine! Muzica a fost întreruptă chiar de oamenii legii.

Un DJ din Timișoara a fost amendat azi-noapte, în club, de polițistii locali. Decibelii i-au deranjat și enervat atât de tare pe locuitorii din apropierea Parcului Justiției, încât a fost necesară intervenția oamenilor legii.

Bărbatul le-a declarat polițiștilor că a dat muzica mai tare la cererea clienților. Cu toate acestea, agenții nu l-au iertat, astfel că DJ-ul a fost amendat cu 500 lei.

Reprezentanții Poliției Locale Timișoara reamintesc că potrivit Legii 61/1991 republicată constituie contravenție și se sancționează tulburarea liniștii locatarilor între orele 22.00-08.00 și 13.00-14.00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în vecinătatea acestora. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.