Iata pe scurt ce prevede legea

1.Tinerii care sunt la primul loc de muncă au scutirea taxelor pe venit pe primul an la acel loc de muncă;

2.Discriminarea tinerilor pe orice criteriu, de gen, apartenență etnică sau socială, orientare sexuală, devine ilegală;

3. Sprijinul pentru mame tinere pentru continuarea studiilor;

4.Nimic pentru tineri fără tineri” devine de la un principiu la ceva pus în practică, deoarece consultările cu organizațiile naționale de tineri devin obligatorii pentru legile care îi privesc iar la nivel local se înființează consilii consultative ale tinerilor;

5. Cel puțin 25% din finanțarea pentru tineret la nivelul județului va fi folosită pentru tinerii din mediul rural, astfel încât aceștia să nu mai fie ocoliți;

6.Cel puțin 50% din infrastructura dedicată activităților pentru tineri trebuie să își păstreze destinația. În cazul înstrăinării acesteia sau schimbării destinației pentru mai mult de șase luni, o altă infrastructură similară trebuie pusă la dispoziția tinerilor în aceeași localitate;

Nota editorului: Acest articol prezintă opinia autorului, nu a publicației. Pentrutimisoara.ro încurajează exprimarea liberă, timișorenii au ocazia să se înregistreze pe site folosind link-ul înregistrare din partea de sus și să publice articole în care își exprimă opinii, nemulțumiri, sau chiar sesizări. Pentrutimisoara.ro a inițiat acest proiect pentru ca vocea cetățenilor să fie auzită, dar nu răspunde pentru conținutul articolelor autorilor săi. Vezi mai multe aici