Un cărășan riscă să ajungă după gratii, după ce a fost prins cu actul de identitate al altei persoane. Fără să țină cont de faptul că existau diferenţe de fizionomie între el și fotografia din documentul de călătorie, bărbatul în vârstă de 31 de ani era hotărât să treacă cu orice preț granița.

Totul s-a petrecut vineri, în jurul orelor 03.50, când bărbatul împreună cu alți doi cetăţeni români s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră.

„Cei trei bărbaţi au prezentat la control cărţile de identitate, însă, cu ocazia efectuării formalităţilor specifice, lucrătorii noştri au constatat că în cazul unei persoane existau diferenţe de fizionomie între fotografia aplicată în documentul de călătorie şi persoana prezentă în Punctul de Trecere a Frontierei. Astfel, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoana este numitul V. Silviu, în vârstă de 31 de ani, cu domiciliul în judeţul Caraş-Severin iar documentul prezentat este al altei persoane”, susțin reprezentanții Poliției de Frontieră.

Bărbatul este acum cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.