Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi Poliţiei Oraşului Sânnicolau  Mare, în urma investigaţiilor efectuate, au identificat un tânăr de 22 de ani, bănuit că ar fi accidentat un pieton şi ar fi părăsit locul accidentului.

În cursul acestei zile poliția rutieră a fost sesizată despre producerea unui accident de circulație pe raza comunei Cenad. Ajunși la fața locului aceștia au constatat că a fost accidentată o tânără de 16 ani, care se deplasa pe carosabil, iar șoferul a fugit de la locul accidentului.

În urma acestuia, tânăra a suferit răni grave, fiind transportată şi internată într-o unitate spitalicească. Astfel că, în urma investigațiilor efectuate oamenii legii au identificat persoana care a produs accidentul în persoana unui tânăr de 22 de ani, din localitatea Satchinez.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor. Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, urmând a fi dispuse măsurile legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.